Vladimir PUTIN a semnat un decret pentru mobilizarea parțială în Federația Rusă, în contextul situației din Ucraina

Dragoș Ghiță
1 Min Read
Vladimir PUTIN a semnat un decret pentru mobilizarea parțială în Federația Rusă

Agenția rusă de presă TASS, a informat (21.09.2022), că, într-un discurs televizat prezentat de canalele ruse de televiziune, președintele rus, Vladimir PUTIN, a anunțat (21.09.2022) că, la propunerea Ministerului Apărării rus și a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, a semnat (dată neprecizată, probabil 20.09.2022 – n.r.) un decret pentru trecerea la mobilizare parțială în Federația Rusă, în contextul situației din Ucraina, mobilizare care va fi pusă în aplicare începând cu 21.09.2022.

În discursul său, Vladimir Putin a ținut să avertizeze statele occidentale că Federația Rusă va utiliza toate mijloacele de care dispune (inclusiv armele nucleare – n.r.) pentru a își proteja teritoriul și această afirmație nu este o cacialma.

De asemenea, Vladimir PUTIN a mai adăugat, în discursul televizat, că obiectivul său este eliberarea de sub jugul Ucrainei a Regiunii Donbass (regiune minieră din estul Ucrainei formată din Regiunile Lugansk și Doneţk), regiune în care, potrivit președintelui rus,  majoritatea populaţiei nu dorește să revină sub administrație ucraineană.

Nota redacției – potrivit normelor legislative în vigoare în Federația Rusă, prin mobilizarea parțială pot fi mobilizate 300.000 de persoane.

Distribuie