(VIDEO) Momentul când Dumitru Tudosoiu sare nervos la consilierul Mihai Coteț!

Andri
2 Min Read

Proiectul de hotărâre susținut de câțiva consilieri locali PNL Pitești și cei ai USR, privind referendumul local pentru Pădurea Trivale, a dus la scene incredibile în ședința de joi, 26 octombrie, a Consiliului Local Pitești.

Deși PSD, PMP și cei doi excluși din PNL (viceprimarul Gelu Tofan și Ana Stan) aveau suficiente voturi să respingă proeictul privind referendumul, în ședință a ieșit un scandal monstru.

Dumitru Tudosoiu, consilier local și șel al Inspectoratului Școlar Județean, a avut un moment de cădere nervoasă și a sărit la președintele PNL Pitești, Mihai Coteț, în plină ședință! Chipurile, să-i arate ceva pe telefon- legat de declarațiile politicianiste și de multe ori populiste ale liberalului.

“Să învățați să vorbiți românește corect, în primul rând! Se vede că nu ați avut un diriginte la școală ca mine, să vă pună la punct când trebuia! Eu conduc un inspectorat școlar de 11 ani, am 9000 de angajați și mă învață Coteț respect?”- a urlat Tudosoiu către Mihai Coteț, înainte să sară către el de pe scaun.

“Este rușinos ce ați făcut astăzi aici!”- i-a replicat Mihai Coteț.

Amintim cititorilor că Dumitru Tudosoiu, la bază, este profesor de sport (alintat de foști colegi din Consiliul Local “profesorul de tumbe”) și este șef al Inspectoratului Școlar Județean Argeș (funcție eminamente politică) doar pentru că se bucură de sprijin din partea PSD Pitești. Comportamentul său la această ședință a fost însă reprobabil, mai ales că replicile nervoase nu s-au terminat cu niciun fel de scuze.

Distribuie