Dan Negru, uluit de autoritățile din Ștefănești: “Îl executăm din nou pe Brâncoveanu!”

Andri
2 Min Read

Cunoscutul om de televiziune Dan Negru a postat ieri, pe rețelele de socializare, un clip în care le bate obrazul autorităților din orașul Ștefănești și județul Argeș. Concret, la fix 309 ani de la moartea marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, fostul său conac din orașul Ștefănești, unde a deținut suprafețe însemnate de viță de vie, zace în ruină.

Primăria Ștefănești, condusă de social-democratul Nicolae Velcea, dar și Direcția Județeană de Cultură se pare că au uitat complet de acest monument istoric din Argeș. În plus, mai nou, în fața lui s-a amplasat o stație de autobuz, curtea monumentului fiind plină de deșeuri, așa cum se poate vedea și din filmuleț.

“15 august e și ziua lui Constantin Brâncoveanu ! S-a născut și-a murit în aceeași  zi: 15 august. A avut una din cele mai lungi domnii din istoria Principatelor Române. A murit demn, fără să renunţe la credinţă şi le-a cerut și celor din familia lui să moară la fel. A fost canonizat de Biserică și trecut în rândul sfinților.

Am găsit amintirea uitată a lui Brâncoveanu la cătiva pași de o biserică și de instituțiile statului. Ca sfânt, biserica trebuie să-i păstreze curată amintirea! Ca domnitor, statul trebuie să facă același lucru!”- a postat marți, pe Facebook, Dan Negru.

Distribuie