Viceprimarul din Câmpulung a demisionat. Din nou!

Andri
1 Min Read

Viceprimarul municipiului Câmpulung, Constantin Țurțulea, și-a anunțat joi demisia, într-o conferință de presă. Acesta a spus că a luat decizia din cauza unor probleme de sănătate.

“Sunt motive personale, care țin strict de niște probleme medicale. Sper să avem un nou viceprimar care să continue lucrurile. Am făcut o echipă bună cu doamna primar”- a declarat Țurțulea. Acesta a precizat că va rămâne consilier local USR.

Funcția de viceprimar va fi ocupată tot de USR, dar nu s-a hotărât încă cine.

Viceprimarii par să aibă viață grea la Câmpulung, un altul care a demisionat fiind Nicolae Zaharia, de la PNL, în 2022. Acesta a demisonat pe fondul neînțelegerilor dintre PNL Câmpulung și primărița Elena Lasconi.

Distribuie