Vicepreședintele penal al CJ Argeș anunță câte proiecte sunt în întârziere

Andri
4 Min Read

În ședința extraordinară de joi a Consiliului Județean Argeș au fost aprobate noile durate de implementare a proiectelor pe fonduri europene, fără a depăși 31 decembrie 2024, precum și cheltuielile necesare pentru implementarea și operaționalizarea proiectelor în scopul finalizării integrale ale acestora, respectiv a cheltuielilor estimate aferente finalizării acestora.

După ședință, explicațiile de ce au trebuit acordate noi termene au fost date de vicepreședintele cercetat penal al Consiliului Județean, Marius Nicolaescu. Acesta e acuzat de DNA pentru infracțiunile de divulgare de informații nepublice și complicitate la abuz în serviciu, în dosarul locuințelor protejate ale DGASPC Argeș din Ștefănești. Prejudiciul depășește 700.000 de euro.

„Prelungim execuția anumitor proiecte. Această întârziere a fost, pe de o parte, pricinuită din cauza termenelor foarte strânse sau a lucrărilor care au apărut pe parcurs, cum este cazul la Cetatea Poenari, la Galeria de Artă sau la Muzeul Județean, lucrări despre care nu s-a știut la momentul proiectării. Vreau să subliniez că suntem singurul județ din Regiunea Sud Muntenia și singurul Consiliu Județean care cheltuim întreaga sumă eligibilă în acest an și așadar în acest exercițiu financiar, prin așa-numita cazare, fără să prelungim proiectele în exercițiul financiar următor și astfel să pierdem bani europeni. Restul de cheltuieli care vor mai fi necesare se încadrează pe valorile neeligibile”- a spus Marius Nicolaescu.

Astfel, în ședința de joi au fost aprobate următoarele hotărâri:

-Prelungirea duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului cu titlul „Conservarea și Consolidarea Cetății Poenari Argeș”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

-Prelungirea duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului cu titlul „Extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

-Prelungirea duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului „Extindere, modernizare și dotare spații Urgență Spitalul de Pediatrie Pitești”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 COD SMIS 119335.

-Prelungirea duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului cu titlul „Extinderea, Modernizarea și Dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

-Prelungirea duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului cu titlul “Creşterea eficienţei energetice a Palatului Administrativ, situat în Piteşti, Piaţa Vasile Milea, nr.1, judeţul Argeş”.

-Aprobarea prelungirii duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului “Complex de Servicii Sociale, Oraș Costești, Judetul Argeș”, finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

-Aprobarea prelungirii duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului “Complex de 4 Locuinţe Protejate şi Centru de Zi, Comuna Ciofrângeni, Judetul Argeș”, finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

-Aprobarea prelungirii duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului “Complex de Servicii Sociale, Oraș Câmpulung, Judetul Argeș”, finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

-Aprobarea perioadei de prelungire a duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului “Complex de 4 Locuinţe protejate şi Centru de zi, Comuna Tigveni, sat Bârseştii de jos, Judeţul Argeş“, finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

-Aprobarea prelungirii duratei de implementare și a cheltuielilor estimate aferente finalizării proiectului “Complex de 4 Locuinţe Protejate şi Centru de Zi, Comuna Tigveni, Sat Bălilești, Judetul Argeș”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Distribuie