Vezi pentru ce vrea Primăria Pitești să împrumute 16 milioane de euro!

Andri
2 Min Read
Mihai Coteț

Cel care a atras atenția asupra faptului că Primăria Pitești vrea să facă un împrumut destul de mare a fost liderul PNL Pitești, Mihai Coteț. Ei bine, acesta a dezvăluit despre ce e vorba, de fapt, după ce a participat la întâlnirile cu cei din conducerea Primăriei, în calitate de consilier local.

Astfel, Primăria Pitești urmează să se împrumute cu 80 de milioane de lei (16 milioane de euro) pentru cofinanțarea investițiilor realizate cu bani din fonduri europene.

“Ni s-a comunicat că este vorba, în bună parte, de investiții în unitățile de învățământ din Pitești, lucru pe care l-am susținut dintotdeauna și cu care nu am cum să nu fiu de acord.  Mi-aș fi dorit ca și bugetul local să fie mai deschis către modernizarea infrastructurii educative, pentru că, în opinia mea, cu banii cu care s-au înlocuit borduri foarte bune cu alte borduri, am fi putut dota toate laboratoarele din Pitești.

În acest mandat am moștenit un excedent bugetar foarte generos (106 milioane lei), care am sperat că va fi folosit cu cea mai mare responsabilitate, pe investiții oportune pentru piteșteni. Din păcate, foarte multe fonduri au fost direcționate către tichii de mărgăritar”- a transmis Mihai Coteț.

Distribuie