Iran: protestele continuă iar un grup de protestatari din Teheran a dat foc locuinței liderului revoluției islamice, Ayatolahul Ruhollah Khomeini

Dragoș Ghiță
3 Min Read
Iran: protestele continuă iar un grup de protestatari din Teheran a dat foc locuinței liderului revoluției islamice

Protestele din Iran continuă și, potrivit unor înregistrări video care circulă pe Internet (înregistrări verificate parțial de agenția de presă Reuters), în noaptea de 17-18.11.2022, un grup de protestatari a dat foc casei în care a locuit liderul spiritual suprem iranian, Ayatollahul Ruhollah KHOMEINI, cel care a condus revoluția islamică din Iran în anul 1979.


În clipurile video distribuite pe Twitter, dar și pe alte rețele de socializare și preluate de marile agenții de presă și mass-media internațională, se poate observa când grupul de protestatari a incendiat locuința fostului lider spiritual suprem, Ruhollah KHOMEINI – care a murit în anul 1989 și care a fost succedat de actual lider spiritual suprem iranian, Ayatollahul Ali KHAMENEI – și se aud, de asemenea, ovațiunile zgomotoase ale celorlalți protestatari atunci când locuința se aprinde.


Actual lider spiritual suprem iranian, Ayatollahul Ali KHAMENEI, este și el o țintă a protestatarilor care, în marea lor majoritate, doresc înlăturarea legii islamice de pe teritoriul Iranului.

În prezent, autoritățile iraniene blochează prin forțele de securitate și orice alte mijloace protestele, inclusiv prin represalii în forță. De asemenea, autoritățile iraniene au instaurat un blocaj aproape total al Internetului și a altor mijloace de comunicare pentru a împiedica relatările despre protestele care se desfășoară în Iran și despre brutalitatea cu care sunt dispersați protestatarii.

Nota redacției: reamintim că în Iran au loc proteste de amploare după decesul (16.09.2021) tinerei Mahsa AMINI (22 ani), survenit după tratamentul brutal la care aceasta a fost supusă de Poliția Moralității din IRAN, pentru ceea ce poliția iraniană afirmă că ar reprezenta o încălcare a codului strict de port al hainelor pentru femei din Iran, de către Mahsa AMINI, prin faptul că nu purta Hijab.

Mai multe informații despre protestele din Iran puteți găsi și la link-ul https://argesonline.ro/untitled-2/

Distribuie