Termoficare avertizează: Asociațiile de proprietari au investiții serioase de făcut până la 31 decembrie!

Andri
2 Min Read

Până la 31 decembrie, asociațiile de proprietari trebuie să monteze repartitoare în apartamentele abonaților sistemului centralizat de termoficare, în baza unui contract încheiat cu o firmă de profil. Societatea piteșteană de termoficare avertizează însă că mai e nevoie și de “echilibrarea hidraulică” a instalației- deci alți bani, altă distracție!

Toate acestea în condițiile în care sistemul de termoficare este unul falimentar la Pitești și este menținut pe linia de plutire prin subvenții uriașe acordate de la bugetul local (a și dat faliment o dată, pe vremea primarului Pendiuc, când societatea se numea Termoficare 2000 SA).

“Având în vedere discuțiile purtate în această perioadă, cu privire la obligativitatea montării repartitoarelor de costuri, TERMO CALOR CONFORT S.A. aduce la cunoștință cetățenilor faptul că, pentru condominiile cu distribuţie verticală a agentului termic, este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, respectiv a repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit, în condiţiile în care există realizat la nivel de condominiu un sistem de echilibrare hidraulică a instalaţiei de încălzire.

Echilibrarea hidraulică a instalației de încălzire presupune montarea la baza coloanelor de încălzire, în subsolul tehnic al blocului, a unor regulatoare automate care mențin diferența de presiune constantă între turul și returul instalației de încălzire pentru distribuirea uniformă a agentului termic.

Toate etapele privind echilibrarea hidraulică, proiectarea, achiziția echipamentelor și montarea acestora sunt responsabilitatea asociațiilor de proprietari”- a transmis societatea piteșteană Termo Calor Confort SA.

Distribuie