Taxa de solidaritate lovește crunt. Acțiunile Petrom și Romgaz au scăzut imediat

Andri
2 Min Read
Taxa de solidaritate lovește crunt. Acțiunile Petrom și Romgaz au scăzut imediat

Guvernul Ciucă dă o lovitură teribilă companiilor din energie care s-au obișnuit să facă profituri record pe piața din România. Guvernul se pregătește să introducă o taxă de solidaritate, care va impozita cu 60% megaprofiturile din afacerile cu petrol și gaze.

Cu 3,8% scad acţiunile  Petrom (SNP) în prima jumătate de oră a şedinţei bursiere de miercuri, pe o lichiditate de 13 mil. lei, şi cu 3,3% scad acţiunile Romgaz (SNG) în contextul în care Guvernul Ciucă a anunţat că discută un proiect de OUG pentru suprataxarea profiturilor companiilor din energie.

“În cazul în care profiturile impozabile/contabile din 2022 respectiv 2023 depăşesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile faţă de media profiturilor impozabile/contabile ale perioadei 2018-2022, acestea se impozitează cu cota de 60%”, se arată în proiectul OUG care urmează să fie dezbătut astăzi.

OMV Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze, a terminat primele nouă luni din 2022 cu un profit net de 9,1 miliarde de lei, în creştere semnificativă faţă de nivelul de 1,6 miliarde de lei din 2021. Romgaz, cel mai mare producător de gaze din Româniia, a terminat primele nouă luni cu un profit net de 2,6 miliarde de lei, aproape dublu faţă de perioada similară a anului trecut.

Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) a transmis, printr-un comunicat de presă, că noul proiect de suprataxare a sectorului de petrol și gaze pune în pericol viitoarele investiții și va genera numeroase dezavantaje în rândul operatorilor din domeniul petrol și gaze prin diminuarea considerabilă a bugetelor de investiții. Practic, aceștia amenință că nu vor mai investi în exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Distribuie