“Sunt șanse să pună oamenii piciorul pe Marte și noi să nu punem volanul între Sibiu și Pitești pe autostradă”

Andri
2 Min Read
“Sunt șanse să pună oamenii piciorul pe Marte și noi să nu punem volanul între Sibiu și Pitești pe autostradă”

“Sunt șanse să pună oamenii piciorul pe Marte și noi să nu punem volanul între Sibiu și Pitești pe autostradă”

Declarația îi aparține președintelui Asociației Pro Infrastructură, Ionuț Ciurea, ca reacție la estimările ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Ministrul Transporturilor a declarat  că în cinci ani din acest moment estimează că se va putea circula pe întreaga autostradă Pitești-Sibiu.

”Pe A1 nu avem ce deschide anul viitor. Eu sper să nu fie o surpriză cu secțiunea dintre Sibiu- Boita, cei mai ușori kilometri ( 13,17 km) din Sibiu-Pitești și să ratăm deschiderea anul acesta. Dacă o ratăm, o să rămână pentru anul viitor, evident. Nu ar trebui să avem surprize neplăcute și să circulăm în decembrie anul acesta. Secțiunea 5 pe Sibiu – Pitești (30 km), nici vorbă să fie deschis ceva nici măcar parțial, probabil că nici măcar în 2024 nu se va deschide. Sunt șanse bune să pună oamenii piciorul pe Marte și noi să nu punem volanul între Sibiu și Pitești pe autostradă”, a declarat Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructură, într-un interviu acordat Ziare.com.

Constructorul italian WeBuild (Astaldi) a realizat, într-un an de zile, sub 15% din tronsonul Pitești-Curtea de Argeș, secțiunea de autostradă întâmpinând diverse probleme. Constructorul WeBuild mai are de recuperat din întârzierile înregistrate față de graficul de lucrări, pentru care a primit deja certificatul negativ intermediar din partea CNAIR.

O altă problemă implică Primăria Merișani, care  a emis autorizație de construcție pentru a se exploata argilă în carieră pe o suprafață de circa 9 hectare, pentru construcția autostrăzii. Prefectul Argeșului a anunțat de curând însă că una dintre hotărârile Consiliului Local Merișani, care stau la baza procedurilor de construire a autostrăzii Pitești-Sibiu, este nelegală. Drept urmare, reprezentantul Guvernului în teritoriu a atacat-o în instanță cerând anularea ei, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Argeș pe 23 august.

Distribuie