Sindicaliștii din educație, protest în fața Prefecturii Argeș

Andri
2 Min Read
Sindicaliștii din educație

Sindicaliştii din educaţie pichetează prefecturile judeţene, începând de marţi, acuzând dezinteresul actualei guvernări privind acordarea majorărilor salariale în sistemul de învăţământ, a anunţat marţi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Organizațiile județene ale FSLI vor protesta joi, 16 martie, în Argeş, Buzău, Călăraşi, Dolj şi Prahova (între 100- 300 participanţi din partea fiecărei organizaţii). Protestele vor continua şi în săptămâna 20 – 24 martie 2023 tot cu pichetarea sediilor prefecturilor din alte judeţe, acţiuni sindicale la care vor lua parte membrii organizaţiilor sindicale afiliate FSLI şi FSE „Spiru Haret”.

De asemenea, sindicatele solicită aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă. Pe lista de revendicări se mai află instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei, precum şi plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de învăţământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile. Totodată, sindicaliştii solicită plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

În cazul în care solicitările organizaţiilor sindicale rămân fără rezolvare, angajaţii din educaţie amenință că vor continua acţiunile de protest cu pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023, un marş de protest desfăşurat în Bucureşti în luna mai 2023 şi declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai.

Distribuie