Șeful Dacia avertizează: “Vom fi nevoiți să închidem uzinele dacă CE impune Euro7”

Andri
3 Min Read
Șeful Dacia avertizează: “Vom fi nevoiți să închidem uzinele dacă CE impune Euro7”

Așa cum scriam și cu alte ocazii, Dacia-Renault riscă să își închidă porțile odată cu introducerea, în 2025, a noilor norme de poluare Euro7. Și asta pentru că la Mioveni nu se fabrică mașini electrice (Dacia Spring este importată din China) și nici motoare capabile să îndeplinească viitoarele specificații Euro7.

Problema a fost confirmată de curând, pentru Economica.net, de Mihai Bordeanu, cel care gestionează destinele mărcii Dacia în România. Acesta consideră că termenul până la care producătorii auto trebuie să treacă la standardele Euro 7, vara lui 2025, este nerealist și ar putea însemna închiderea temporară a uzinelor producătorului român.

Astfel, Mihai Bordeanu, Managing Director Dacia Brand South Eastern Europe și Country Head Romania, a declarat că impunerea în vara lui 2025 a noilor norme de depoluare Euro 7, așa cum sunt ele gândite în prezent de oficialii Comisiei Europene, ar putea duce la o închidere a uzinei de la Mioveni.

„Am spus și repet: dacă cei de la Comisia Europeană rămân la părerea că în iulie 2025 va deveni obligatoriu standardul Euro 7, așa cum este scris el acum, nu vom fi gata cu noile produse. E un semnal pe care îl trimitem celor de la CE. Comisia are o viziune «romantică» asupra costurilor, pe care le vede la doar 200 – 300 de euro în plus față de mașinile actuale (n.n. – Euro 6). Noi, împreună cu ACEA, Volkswagen, Ford și așa mai departe le vedem mai degrabă spre 2.000 de euro. Când specialiști, ingineri, îți spun un lucru, iar tu iei în calcul de zece ori mai puțin nu prea e veridică abordarea. Undeva trebuie să te trezești.

(…) Planul este născut mort în opinia mea. Și nu doar noi, Dacia, spunem că vom fi nevoiți să închidem temporar uzinele, ci și Skoda și alții. Evident că eu nu-mi doresc să închid uzina de la Mioveni, dar este un mod de a le spune (n.n. – celor de la CE) că trebuie să ne uităm la temă împreună, să discutăm cu specialiștii într-o cameră, și să nu ieșim de acolo până nu înțelegem bine despre ce este vorba. Pentru că lucrurile nu se pot face ca pe hârtie. În viața reală lucrurile stau altfel”, a declarat Mihai Bordeanu.

Distribuie