Ședința CSAT: România va cumpăra avioane F-35

Andri
2 Min Read
Ședința CSAT: România va cumpăra avioane F-35

Azi a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de către președintele Klaus Iohannis. Administrația Prezidențială transmite, printr-un comunicat de presă că agenda reuniunii s-a axat, în principal, pe situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi pe implicaţiile pentru România, pe fondul celor mai recente evoluţii, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, al intervenţiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova.

În cadrul şedinţei CSAT a fost analizată şi dezvoltarea aviaţiei militare a României. Astfel, procesul de modernizare a Forţelor Aeriene Militare va continua prin achiziţionarea de avioane de ultimă generaţie F-35. În acest sens, membrii Consiliului au aprobat Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a.

În perspectiva Summitului NATO de la Vilnius, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-au asigurat că procesele de implementare a măsurilor cu caracter istoric, adoptate anul trecut la Madrid, privind consolidarea pe termen lung a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic şi la Marea Neagră, aflate în derulare, vor fi pe deplin definitivate. În acelaşi timp, menţinerea unui sprijin consistent şi multidimensional pentru Ucraina, în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, este de importanţă critică pentru asigurarea succesului eforturilor de apărare ale acestui stat, atât în prezent, cât şi pe termen lung.

Republica Moldova este ţinta unor acţiuni hibride de destabilizare, de o intensitate şi o complexitate fără precedent. Membrii Consiliului au accentuat, în reuniunea de astăzi, modul profesionist, democratic şi responsabil în care aceste acţiuni au fost gestionate de autorităţile de la Chişinău. În acest context, au fost analizate modalităţile optime de continuare a unei susţineri hotărâte de către România a eforturilor Republicii Moldova de consolidare a rezilienţei sale.

Distribuie