Secretarul general al NATO a solicitat Federației Ruse să-şi retragă trupele din Transnistria

Dragoș Ghiță
3 Min Read

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat (26.10.2023, conferință comună de presă cu premierul moldovean, Dorin Recean, susținută la Bruxelles) că NATO sprijină pe deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi a solicitat Federației Ruse să-și retragă trupele de pe teritoriul Transnistriei, parte a teritoriului R.Moldova care s-a autoproclamat drept Republică Autonomă (Republica Autonomă Transnistria), dar care nu este recunoscută internațional.

În cadrul conferinței de presă, Jens Stoltenberg a precizat următoarele:

  • „NATO sprijină pe deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi solicităm Rusiei să-şi retragă forţele de pe teritoriul ţării dumneavoastră;
  • „NATO şi Republica Moldova au lucrat împreună timp de 30 de ani şi, în aceste timpuri foarte complicate, aprofundăm şi mai mult parteneriatul nostru;
  • autoritățile de la Moscova continuă să pună presiuni pe Republica Moldova, inclusiv prin şantaj energetic şi dezinformare, cu scopul de a destabiliza societatea şi de a submina democraţia sumneavoastră”;
  • R.Moldova a răspuns cu hotărâre, întărindu-și securitatea și reziliența, și a a condamnat invazia rusă din Ucraina.

La rândul său, premierul R.Moldova, Dorin Recean, care se află la Bruxelles pentru a participa la o reuniune a Consiliului General al NATO, a declarat următoarele:

  • „Războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei ne-a arătat că trebuie să modernizăm forţele armate şi să creştem rezilienţa naţională;
  • Vom face eforturi şi mai mari în acest sens, alături de prietenii noştri, pentru a dezvolta rezilienţa societăţii, a instituţiilor, dar şi capacităţile noastre de apărare”;
  • îmi doresc creșterea cooperării cu Alianța Nord-Atlantică pentru modernizarea forţelor armate, consolidarea rezilienţei şi schimbului de experienţă în domeniul comunicării strategice;
  • autoritățile de la Chișinău mulțumesc membrilor Consiliului NATO pentru adoptarea setului de măsuri de sprijinire a Republicii Moldova şi a pachetului de asistenţă, aprobat în februarie, pentru consolidarea capacităţii de apărare a republicii;
  • Republica Moldova va contribui în continuare la consolidarea securităţii şi stabilităţii europene şi internaţionale, prin participarea la misiuni de menţinere a păcii.

Biroul de presă al guvernului de la Chișinău a informat (26.10.2023, comunicat) că, în cadrul reuniunii Consiliului General al NATO, o ședință a fost dedicată situaţiei din Republica Moldova şi ajutorului pe care statele membre NATO îl pot acorda R. Moldova pentru menţinerea păcii și stabilităţii precum și pentru întărirea capacităţilor de apărare şi ordine publică. De asemenea, potrivit guvernului R.Moldova, pe agenda discuţiilor au figurat probleme legate de ameninţările la adresa securităţii Republicii Moldova, precum dezinformarea şi atacurile hibride, şantajul energetic rusesc şi încercările de destabilizare a societăţii pentru a submina perspectivele de integrare în Uniunea Europeană.

Distribuie