Șantier din centrul Piteștiului- întins până anul viitor. Termenul de finalizare era decembrie!

Andri
2 Min Read

Șantierul de pe bulevardul Republicii din Pitești, de la Galeria de Artă, va fi prelungit și anul viitor, deși termenul de finalizare a lucrării era decembrie 2023. Astfel, șoferii și pietonii care trec prin centrul orașului vor trebui să suporte mai mult timp deranjul. Valoarea totală a proiectului este de 19,6 milioane lei, din care 16,6 milioane reprezintă finanțare cu fonduri europene.

Consiliul Judeţean Argeş a reziliat în aprilie 2021 contractul cu prima firmă care a câştigat licitaţia pentru renovarea Galeriei de Artă din centrul Piteştiului. A doua licitație a fost câștigată anul acesta de firma SC EURAS SRL, aceeași firmă care a se ocupă și de restaurarea Cetății Poenari.

Conform unei informări a Consiliului Județean, ritmul de lucru de acum este unul susținut, stadiul lucrărilor ajungând la 85%. Cu toate acestea, în urma discuțiilor purtate cu diriginții de șantier și cu antreprenorii, conducerea Consiliului Județean va proceda la solicitarea prelungirii termenelor de execuție, astfel că lucrările vor fi etapizate și se vor extinde și pe parcursul anului viitor.

Decizia a fost luată în acord cu instrucțiunile elaborate de către Autoritatea de Management și pentru a permite finalizarea lucrărilor astfel încât finanțarea europeană nu va fi pierdută.  În schimb, Consiliul Județean va suporta cheltuielile suplimentare generate de noile elemente de artă apărute, lucrări care nu au fost prevăzute în proiectele inițiale, neștiindu-se de existența lor, și care au condus la prelungirea termenelor.

Distribuie