Renault renunță la chinezăria Dacia Spring! A fost prezentat modelul electric de 20.000 euro

Andri
2 Min Read
Renault group general director Luca de Meo delivers a speech during the presentation of the new Renault Twingo eletric on November 15, 2023 in Boulogne-Billancourt.,Image: 822245207, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Miguel MEDINA / AFP / Profimedia

Șeful Renault a prezentat miercuri noua mașină electrică a grupului, care va costa sub 20.000 euro și va înlocui Dacia Spring, fabricată în China. Noul Renault Twingo împrumută designul primei generații Twingo, lansată în 1992. Noul model francez electric nu va fi o Dacia Spring reconfigurată în alt design. Platforma este una nouă, dezvoltată de la zero pentru modelele electrice, şi va fi folosită şi de noul Renault 5 electric, care va fi lansat pe piaţă peste câteva luni. Însă noul Twingo a aşteptat să ajungă pe piaţă abia peste 2 ani și nu va fi construit în România, ci în Slovenia, la uzina Novo Mesto.

“Acesta e răspunsul nostru pentru modelele ieftine chinezeşti”, a spus Luca de Meo, CEO-ul Renault, deşi tot Renault a lansat în Europa modelul Dacia Spring, fabricat în China, care costă peste 20-23 mii euro în cele mai multe ţări europene. Noul Renault Twingo va fi mai degrabă răspunsul celor de la Renault pentru Citroen e-C3, model care costă puţin mai mult decât Dacia Spring, însă e cu un segment mai mare şi e fabricat în Europa. Urmând aceeaşi tendinţă, Renault a anunţat că toate modelele sale electrice, inclusiv Twingo, vor fi produse pe continentul european, iar noul Twingo promite un preţ de sub 20.000 euro.

Francezii n-au dat deocamdată prea multe detalii despre noul lor model, informaţiile fiind dezvăluite în cadrul unei conferinţe de prezentare a planurilor şi strategiilor de viitor ale Renault, însă şeful mărcii franceze a menţionat că noul Twingo va avea un consum de circa 10 kWh/100 km.

Distribuie