Protest al sindicatelor din comerț la ușa Simonei Bucura Oprescu

Andri
2 Min Read

Membrii Federaţiei Sindicatelor din Comerţ, organizaţie afiliată CNS Cartel Alfa, protestează luni, între orele 11:00 -13:00, în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), condus de argeșeanca Simona Bucura Oprescu.

Potrivit unui comunicat de presă al sindicaliştilor,  prin această acţiunea se atrage atenţia guvernanţilor că lucrătorii din comerţ au dreptul la condiţii de muncă şi salarii decente.

Astfel, revendicările principale invocate de către protestatari vizează: scutirea de taxe a tichetelor de masă şi de vacanţă; introducerea în Codul Muncii a coeficienţilor de ierarhizare şi a limitelor maxime şi minime ale sporurilor; indexarea salariilor din mediul privat cu rata inflaţiei simultan cu creşterea salariului minim pe economie pentru a menţine echilibrul şi pentru a contracara impactul inflaţiei asupra nivelului de trai al angajaţilor; un contract colectiv de muncă la nivel naţional pentru a standardiza şi a proteja drepturile şi beneficiile lucrătorilor.

„În acest fel, se poate îndeplini obiectivul de acoperire a cel puţin 80% din angajaţi cu prevederile unui contract colectiv de muncă. Lucrătorii din comerţ resimt presiuni atât din partea angajatorilor care adesea îi menţin pe salarii mici, foarte mulţi fiind pe minimul pe economie, într-un domeniu în care productivitatea muncii este foarte ridicată şi profiturile la fel, dar şi din partea guvernului care le ignoră doleanţele. Taxarea suplimentară a bonurilor de masă reduce din veniturile câştigate de lucrători, venituri esenţiale care pentru un angajat din comerţ fac diferenţa. Creşterile salariale din sector vin adesea, dacă nu întotdeauna, pe fondul creşterii salariului minim pe economie, aflat la un nivel cu mult sub valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent”, susţin sindicaliştii.

Distribuie