Președintele CJ Argeș s-a dus de bunăvoie la Ambulatoriul Spitalului de Psihiatrie Vedea

Andri
3 Min Read

Președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, a fost azi la Spitalul de Psihiatrie de la Vedea, după ce ieri a tăiat porci în serie la manifestarea “cultural-artistică” denumită “Ignat în Argeș”, de la Muzeul Golești.

Astfel, de la porc, Mînzînă a ajuns la psihiatrie, în vizită la colega de partid, Tatiana Preduț- managerul Spitalului de Psihiatrie „Sf. Maria” din Vedea. Președintele CJ a vrut să vadă un fost atelier de tâmplărie dezafectat, care a fost transformat în Ambulatoriu de specialitate prin eforturile angajaților spitalului. Cei doi social-democrați nu au ratat ocazia să se laude între ei.

„Am fost la Consiliul Județean cu o fotografie, i-am arătat președintelui că avem foarte mulți pacienți într-un salon și am primit chiar în acea zi aprobarea pentru o sumă care ne-a permis să achiziționăm materiale necesare pentru a finaliza transformarea unui atelier de tâmplărie dezafectat în acest Ambulatoriu, dar și pentru amenajarea celor trei saloane din spital”, a explicat managerul Tatiana Preduț.

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, împreună cu administratorul județului, Marius Cristian Puiu, au fost la unitatea medicală pentru a vedea noul spațiu unde funcționează Ambulatoriul. Cei doi oficiali au fost întâmpinați și cu un scurt program de colinde susținut de câțiva pacienți.

„Vă spun sincer, am fost profund emoționat de această întâlnire. Știți, spuneam și pe drumul spre acest spațiu că niciodată nu trebuie să uităm de cei mai triști dintre noi. Ritmul lumii de astăzi se dovedește pentru tot mai mulți foarte apăsător. Acești oameni au nevoie de noi. Întotdeauna am trăit cu credința că, atâta timp cât vom avea oameni care au vocația de a construi, lucrurile mai putem spera în această țară. Doamna manager este foarte implicată în tot ceea ce dorește a fi Spitalul Vedea (…) Sunt liniștit cu faptul că doamna manager vrea să construiască în continuare. S-a atașat echipei de aici de la Vedea și cred eu că performanța este cea care ca demonstra că face parte din această rară categorie care mai este în această țară, aceea a oamenilor care vor să facă” –a spus după vizită Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș.

Distribuie