Piteștenii- amendați pentru că nu știu să arunce gunoiul

Andri
1 Min Read

Amenințările primarului Cristian Genta au început să fie puse în practică! Folosirea necorespunzătoare a platformelor de gunoi îngropate a fost sancționată de către Poliția Locală Pitești.

Astfel, în perioada 04.12 – 07.12.2023, polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică au desfășurat, în cartierul Trivale, mai multe activități de depistare și sancționare a persoanelor care nu folosesc corespunzător platformele de gunoi  din zona respectivă.

În acest sens, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, amenda fiind cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei, pentru persoanele fizice, și de la 1.500 la 2.500 de lei, pentru persoanele juridice.

Municipalitatea face apel către cetățeni să folosească în mod corespunzător platformele de gunoi, respectând procedura corectă de utilizare a acestora și de selectare a deșeurilor. Polișiștii locali anunță că acțiunile de acest fel vor continua.

Distribuie