Peste 8000 de polițiști, în stradă în minivacanța de 1 decembrie

Andri
1 Min Read
Peste 8000 de polițiști

Poliţia Română va fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure, în siguranţă, de sărbătorirea Sfântului Andrei şi a Zilei Naţionale a României. În perioada 29 noiembrie – 5 decembrie 2022, Poliţia Română va acţiona pe două paliere: unul este cel de prevenire şi descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale şi de impunere fermă a legii.

Folosind aproape 4.000 de autospeciale, în medie, zilnic, aproape 8.200 de poliţişti vor acţiona în teren. Peste 5.100 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică, peste 1.500 sunt poliţişti de la rutieră, 564 de la transporturi şi 983 sunt specialişti de la alte structuri.

Poliţiştii rutieri vor acţiona pe căile de acces ce converg spre zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe principalele căi de comunicaţie spre şi dinspre staţiunile turistice. Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie grave şi menţinerea unei atitudinii prudente în trafic, poliţiştii rutieri vor acţiona cu aparate radar în întreaga ţară.

Distribuie