(FOTO) Percheziții la Spitalul Județean și 7 Primării! Acuzații de delapidare, luare de mită și deturnare a licitațiilor!

Andri
3 Min Read
(FOTO) Percheziții la Spitalul Județean și 7 Primării! Acuzații de delapidare

DIICOT Pitești face percheziții la Spitalul Județean de urgență și 7 Primării din Argeș! După informațiile noastre, printre Primăriile vizate sunt și Stâlpeni, Boteni, Căldăraru, Budeasa și Ciomăgești.

Conform unui comunicat DIICOT, la data de 25.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Pitești – S.C.F.T.S.B. efectuează 14 percheziții domiciliare (6 la persoane juridice, una la un spital și 7 la primării) într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, delapidare care a produs consecințe deosebit de grave, delapidare de către o persoană fizică care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, prevăzute de art. 175 alin. (2) din Codul penal, care a produs consecințe deosebit de grave, dare de mită, luare de mită și deturnarea licitațiilor publice.

În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2019, pe raza județului Argeș, a fost constituit un grup infracțional organizat, format din mai multe persoane cu preocupări în domeniul construcțiilor și achizițiilor publice, în scopul obținerii unor importante sume de bani din contractele de lucrări publice, prin supraevaluarea costurilor, grup care a acționat până în prezent.

Grupul infracțional organizat a acționat în vederea atribuirii contractelor de utilitate publică în detrimentul altor participanți, recurgând în acest scop la coruperea ordonatorilor de credite din instituțiile publice contractante. După obținerea acestor contracte, grupul infracțional organizat a delapidat bugetele instituțiilor publice contractante prin încheierea ulterioară, nejustificată, de acte adiționale privind lucrări ”neprevăzute”, recuperarea garanțiilor de bună execuție de către executant, fără ca lucrările să fie finalizate, încasarea contravalorii serviciilor prestate, fără ca recepțiile tehnice intermediare pe faze de lucrări să fie efectuate, precum și prin întocmirea în mod formal a documentelor, în vederea însușirii frauduloase a fondurilor publice.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești urmează să fie conduse, în vederea audierii, 4 persoane.

Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

La acțiune participă și forțe ale Jandarmeriei Române.

Distribuie