Părintele Simfoniei Lalelelor a primit titlul de cetățean de onoare al Piteștiului

Argeș Online
3 Min Read
Părintele Simfoniei Lalelelor a primit titlul de cetățean de onoare al Piteștiului

Supranumit “părintele Simfoniei Lalelelor”, Ilarie Isac a primit azi titlul de “cetățean de onoare” al municipiului Pitești, la vârsta de 90 de primăveri.

Astfel, în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată la Filarmonica Pitești  cu ocazia împlinirii a 635 de ani de la prima atestare documentară a orașului, i-a fost acordat titlul de ,,Cetățean de onoare” domnului Ilarie Isac, inițiatorul manifestării dendro-floricole ,,Simfonia Lalelelor”.

Inclus în „Dicționarul Personalităților din România. Biografii Contemporane” din 2015, profesorul universitar doctor Ilariu Isac a fost, de asemenea, recunoscut drept Ambasador Emerit al Spiritualității Românești Contemporane (2020) și Mentor Inspirațional al României Contemporane (2022), fiind și Cetățean de Onoare al Comunei Voinești – Dâmbovița. Cariera sa remarcabilă în domeniul horticulturii și al viticulturii a înregistrat numeroase realizări, printre care menționăm:

• organizarea în județele pomicole a 17 noi Staţiuni de Cercetări Pomicole în anul 1977, unităţi integrate – cercetare, proiectare, extensie, producţie de material săditor;

• autor al experimentării şi extensiei în ţară a sistemului de cultură superintensiv al pomilor, înfiinţarea la Voineşti, în 1971, a primei livezi cu 5000 pomi/hectar (măr);

• 25 de ani de muncă și creație a Stațiunii Voinești – 1974 – „Academia mărului”;

• 20 de ani de cercetare la Staţiunea Pomicolă Voineşti – Dâmboviţa, urmând toate treptele de la asistent la cercetător principal gr. I;

• profesor Liceul Agricol Voineşti – Dâmboviţa; profesor universitar, decan, Facultatea de HortiViticultură a Universităţii Hyperion;

• director Staţiunea Pomicolă Voineşti – Dâmboviţa (1970-1976); director, Direcţia de Pomicultură Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei (1976); director general al Trustului de Cercetare, Inginerie Tehnologică, Proiectare și Producție Pomicolă (1977-1981); director Institutul de Cercetări Pomicole Mărăcineni (1985-1990);

• membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă; iniţiator, membru fondator şi preşedinte al Societății Naţionale a Pomicultorilor din România (din 1993).

• crearea Trustului de Cercetare, Inginerie Tehnologică, Proiectare şi Producţie Pomicolă cu sediul la Piteşti – Mărăcineni;

• 450 publicaţii în ţară şi străinătate.

Prin activitatea sa de-a lungul anilor, Ilarie Isac a adus o contribuție importantă la dezvoltarea și creșterea prestigiului municipiului Pitești pe plan național și internațional și, de asemenea, a fost un veritabil promotor al valorilor culturale, istorice și sociale ale Piteștiului.

Distribuie