Nicolae Ciucă despre adâncirea canalului Bâstroe: “Va fi sesizată Comisia Europeană”

Andri
2 Min Read
Nicolae Ciucă despre adâncirea canalului Bâstroe: “Va fi sesizată Comisia Europeană”

Autoritățile române arată semne de dezmorțeală după ce problema adâncirii canalului Bâstroe de c[tre ucraineni a fost amplu expusă în presa centrală. Astfel, preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat  că „orice excedere” de la lucrări de întreţinere pe canalul Bâstroe va fi clarificată între România şi Ucraina şi că în acest caz va fi sesizată Comisia Europeană.

„Schimbul de documente între instituţiile din România şi cele din Ucraina, inclusiv ultimul răspuns al Ambasadei Ucrainei la Bucureşti, redă faptul că lucrările au fost unele de întreţinere şi nu de adâncire a şenalului navigabil.  Tot ce am realizat noi instituţional vizează menţinerea activităţilor părţii ucrainene pe canalul Bâstroe în limita lucrărilor de întreţinere. Orice excedere a acestor lucrări va fi clarificată între autorităţile din România şi cele din Ucraina şi va fi sesizată Comisia Europeană. Se discută cât se poate de concret cu autorităţile din Ucraina. Ministrul Aurescu a vorbit sâmbătă cu ministrul de Externe Kuleba şi au clarificat cât se poate de bine acest subiect, legat de ce se desfăşoară”, a spus Ciucă.

Premierul a spus şi că nu are informaţii că Ucraina ar intenţiona să construiască o hidrocentrală în zona Bâstroe.

„Noi am discutat cu partenerii şi cu vecinii noştri ucraineni şi, de asemenea, cu Comisia şi canalul Sulina îl punem la dispoziţie din toate punctele de vedere, contribuind la tot ceea ce înseamnă asigurarea şenalului navigabil, astfel încât să putem să folosim la maxim canalul Sulina. Există o serie întreagă de demersuri care sunt în derulare şi sperăm ca într-o perioadă de timp scurtă să putem să asigurăm inclusiv circulaţia pe canalul Sulina pe timp de noapte şi atunci traficul s-ar fluidiza şi ar permite să se funcţioneze în limite de normalitate”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Distribuie