Ministrul Mediului râde de români: “Strângeți degeaba PET-uri în balcon!”

Andri
3 Min Read

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat într-o conferință de presă, citat de News.ro, că nu există niciun motiv pentru care românii să strângă în aceste zile PET-uri “în balcon” pentru că niciun ambalaj SGR fără garanţie nu va genera cei 50 de bani. Practic, Fechet spune că abia după ce vor fi introduse ambalajele cu sigla acceptată în program se va putea încasa garanția de 50 lei pentru ele. Nu se gândește însă că românii poate doar doreau să recicleze acele PET-uri…

Sistemul Garanţie Returnare va fi lansat în 30 noiembrie. Ministrul a explicat că la RVM vom duce doar ambalaje pentru care s-a plătit garanţia şi care fac parte din sistemul garanţie – returnare.

“Astăzi nu există niciun motiv pentru care românii să strânge PET-uri în balcon pentru că niciun ambalaj SGR fără garanţie nu va genera cei 50 de bani. Cu alte cuvinte, la RVM vom duce doar ambalaje pentru care s-a plătit garanţia şi care fac parte din sistemul garanţie – returnare, RVM-ul nefiind setat să preia şi alte tipuri de ambalaje. Din acest motiv, anunţ că acele PET-uri vechi, doze de aluminiu şi ce ar mai putea fi strâns astăzi sau adunat prin cămara sau prin balcon ar trebui să parcurgă traseul firesc al fracţiei reciclabile şi cetăţenii ar trebui să le ducă la punctele de colectare pentru că ele nu vor avea nicio valoare în ceea ce priveşte cei 50 de bani, respectiv garanţia SGR”, a declarat Mircea Fechet într-o conferinţă de presă.

El a precizat şi când vor ajunge pe piaţă ambalajele SGR.

“Volumul stocurilor care există deja în depozitele producătorilor, fie în depozitele distribuitorilor sau chiar în depozitele magazinelor, vor fi comercializate fără sigla SGR pentru că nu există niciun motiv care acele recipiente să fie întoarse în fabrici. Unele dintre ele nici măcar nu au fost produse în România, iar din punct de vedere al protecţiei mediului acesta ar fi un lucru care nu ne-ar ajuta cu nimic. Vom vinde toate acele stocuri şi pe măsură ce producătorii pun pe piaţă noile produse şi pe măsură ce se epuizează acele stocuri, bineînţeles că vor apărea pe raft ambajalele SGR. (…) Pe măsură ce sistemul garanţie – returnare va funcţiona, aceste stocuri, că discutăm despre apa plată, apă minerală, bere, vin, băuturi răcoritoare vor fi uşor, uşor vândute şi pe rafturile magazinelor vom vedea ambalajele SGR, cele pentru care vom plăti o garanţie de 50 de bani”, a mai transmis ministrul Mediului.

Distribuie