Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că “Legea 2 mai” a fost depusă miercuri în Parlament, în procedură de urgență. Gorghiu, președinte PNL Argeș, susține că legea este răspunsul partidului pe care îl reprezintă la tragediile din această vară, care au avut ca autori consumatori și traficanți de droguri.
“Traficanții de droguri nu vor mai scăpa de închisoare! Legea „2 mai” a fost depusă azi în Parlament, în procedură de urgență.
Măsurile propuse vizează combaterea traficului, iar rigorile noilor prevederi legislative vor fi suportate de traficanți!
Este răspunsul Partidul Naţional Liberal la tragediile din această vară. Prin acest proiect, traficanții de droguri de mare risc vor executa pedeapsa în închisoare! Nu vor mai exista traficanți de droguri cu pedepse suspendate, lăsați de fapt liberi să vândă în continuare substanțe psihoactive tinerilor.
De asemenea, proiectul propune creșterea de la 2-7 ani la 3-10 ani a pedepselor pentru anumite fapte de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”- a transmis ministrul Justiției.