Ministerul Transporturilor va elibera autorizația de construire pentru tronsonul Curtea de Argeș-Tigveni din A1

Andri
1 Min Read
Ministerul Transporturilor va elibera autorizația de construire pentru tronsonul Curtea de Argeș-Tigveni din A1

Ministerul Transporturilor urmează să elibereze autorizația de construire pentru Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești. Semnarea documentului este o chestiune de doar câteva zile, potrivit economedia.ro. Lotul 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești are doar 10 kilometri, dar este primul segment cu traseu de munte de pe A1 care intră în execuție, contractele pentru loturile grele (loturile 2 și 3 cu o lungime de 67 km) fiind încă în etapa de proiectare. Astfel, constructorul PORR va face primul tunel de autostradă în zona de munte din A1.

Contractul pentru lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni a fost semnat cu PORR (Austria) pe 15 noiembrie 2021, pentru o ofertă de aproape 1,7 miliarde lei, adică 340 de milioane de euro. Termenul de execuție este de 44 de luni de la emiterea ordinului pentru începerea lucrărilor.

Distribuie