Merele pentru elevi, motiv de bălăcăreală politică între PSD și PNL Argeș

Andri
3 Min Read
Merele pentru elevi

Între PSD și PNL Argeș s-a stârnit un veritabil scandal după ce liberalii au comunicat că ar fi trebuit ca CJ Argeș să livreze în școlile din județ mere de la Institutul Pomicol Mărăcineni, în loc de fructe din Polonia. Dacă prefectul Perianu i-a numit pe social-democrați “”majorete”, care sprijină “doar din gură” producătorii locali, reacția PSD Argeș nu s-a lăsat așteptată, aceștia publicând, prin biroul de presă, un punct de vedere plin de înțepături la adresa liberalilor argeșeni, pe care îi acuză de “populism și demagogie ieftină”.

“Onoratul CJ a ales varianta ușoară- să scoată la licitație. Dar nu putem să sprijinim din gură producătorii locali, precum majoretele, ci trebuie să trecem și la acțiuni concrete. Aș sugera forme de asociere între producătorii locali și Institutul Pomicol care să asigure mere de producție autohtonă (…) Eu nu am spus că licitația nu a fost corectă”- a declarat miercuri, într-o conferință de presă, prefectul Radu Perianu, secretar general al PNL Argeș.

“Prefectul Radu Perianu a sugerat, într-o conferință politică, faptul că s-ar fi impus ca, sub tutela Consiliului Județean Argeș, să se constituie o asociere dintre producătorii de mere din județ, inclusiv Institutul Pomicol Mărăcineni (…) Probabil că, pe urmele zicalei „un prost aruncă o piatră în baltă și zece deștepți nu reușesc să o scoată”, prefectul a încercat să vină cu o altă temă pentru a-i acoperi pe incompetenții cocoțați în conducerea partidului cu drept de a transmite public tot ceea ce le trece prin nefuncționalul lor creier.  Aceasta ar fi singura prezumție pe care i-o putem acorda prefectului, avocat de meserie, pentru că este limpede că în contextul în care Consiliul Județean Argeș este cel care organizează licitația în cadrul acestui proiect finanțat din fonduri europene, ar fi ilegal să sprijine constituirea producătorilor într-o asociere. (…) Sigur că ne-am dori ca merele care ajung la copiii noștri să fie din Argeș, să fie cât mai ecologice, motiv pentru care Institutul de la Mărăcineni a și livrat firmei câștigătoare aceste produse, pentru o perioadă, atât cât a avut capacitatea.

Însă Consiliul Județean este obligat să respecte legea întocmai. Și tocmai pentru că a respectat legea, așa cum a subliniat și prefectul Radu Perianu, această licitație multianuală este 100% legală!

(…) Din păcate, prin PNL se pare că sunt mulți care nu știu ce înseamnă activitatea privată, libera inițiativă. Pentru că nu sunt în stare de nimic, cad în extrema populismului deșănțat și în patima demagogiei ieftine”- a transmis biroul de presă al PSD Argeș.

Distribuie