Lege promulgată: Trotinetiștii vor putea fi amendați de Poliția Locală

Andri
2 Min Read

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea potrivit căreia Poliţia Locală poate acorda sancţiuni conducătorilor de trotinete electrice, potrivit Agerpres. De asemena, de anul viitor, trotinetele din regim self-service (Bolt, etc.) vor trebui să fie asigurate.

Actul normativ modifică art.7 alin. (1) lit. j) din Legea nr.155/2010, în sensul că se acordă Poliţiei Locale atribuţii de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale pentru încălcarea normelor rutiere de către conducătorii de trotinete electrice.

Potrivit legii, poliţiştii locali constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede, trotinete electrice şi vehicule cu tracţiune animală.

În Parlament se mai află un proiect de lege care așteaptă să fie votat și care prevede că pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani, iar în cazul trotinetelor electrice în regim de self-service, la efectuarea plăţii, în aplicaţie se va introduce şi se va completa un chestionar de 5 întrebări obligatorii, referitoare la legislaţia rutieră. De asemenea, proiectul mai prevede asigurare obligatorie (RCA) pentru trotinetele care circulă pe drumurile publice și purtarea obligatorie a căștii de protecție de către conducătorii de trotinete sau biciclete.

Distribuie