Israel-Fâșia Gaza: evoluția situației și reacțiile interne și internaționale în urma atacului executat de HAMAS

Dragoș Ghiță
10 Min Read
Israel-Fâșia Gaza: evoulția situației și reacțiile interne și internaționale în urma atacului executat de HAMAS
Police officers evacuate a woman and a child from a site hit by a rocket fired from the Gaza Strip, in Ashkelon, southern Israel, Saturday, Oct. 7, 2023. The rockets were fired as Hamas announced a new operation against Israel. (AP Photo/Tsafrir Abayov)

Militanții Hamas au lansat mii de rachete și au trimis zeci de luptători în orașele israeliene din apropierea Fâșiei Gaza, într-un atac surpriză, fără precedent, în timpul unei importante sărbători evreiești. Israel declară că este acum în război cu Hamas și a lansat atacuri aeriene în Gaza. Forța, complexitatea și momentul atacului au șocat israelienii.î

Evoluția cronologică a evenimentelor:

Serviciul național medical de urgență al Israelului a anunțat că cel puțin 70 de persoane au fost ucise și alte sute au fost rănite într-un atac surpriză al grupului militant Hamas.

Atacul Hamas asupra sudului Israelului a cauzat cele mai mari pierderi de vieți în Israel în ultimii ani.

Directorul serviciului național medical de urgență,Magen David Adom, a declarat că sute de persoane au fost grav rănite și a solicitat cu tărie populației să țină cont de directivele autorităților israeliene pentru propria lor siguranță.

Răniții au fost evacuați în ambulanțe, vehicule de îngrijire medicală intensivă mobilă și cu elicopterele către diferite spitale.

Ministerul palestinian al Sănătății din Fâșia Gaza a informat că cel puțin 198 de persoane din Fâșia Gaza au fost ucise în urma represaliilor executate de forțele armate israeliene în urma atacului Hamas.

Forțele de menținere a păcii ale din cadrul misiunii ONU dislocate în Liban (UNIFIL), de-a lungul graniței libanezo-israeliene au informat că monitorizează îndeaproape frontiera dintre Liban și Israel pentru a menține stabilitatea și a preveni o escaladare a situației în zona acestei frontiere.

Au trecut luni de zile de când nu a mai fost lansată nicio rachetă din Liban spre nordul Israelului. Zona de frontieră a fost relativ liniștită de la încheierea războiului de o lună dintre Israel și Hezbollah, din august 2006.

Comandantul misiunii ONU, UNIFIL, este în contact permanent cu toate părțile de la începutul violențelor din sudul Israelului „pentru a asigura o coordonare eficientă și a evita neînțelegerile”.

UNIFIL a precizat că scopul său principal este de a păstra stabilitatea de-a lungul Liniei Albastre (granița libanezo-palestiniană) și de a evita orice escaladare „care ar putea avea consecințe dezastruoase pentru locuitorii din zonă.”

Armata israeliană a confirmat că militanții Hamas au luat ostatici civili și soldați israelieni pe care i-au dus în Fâșia Gaza, fără însă a preciza numărul acestora, menționând însă că luarea de ostateci de către militanții palestinieni reprezintă o escaladare majoră a situației și a modului de desfășurare a luptei.

Palestinians transport a captured Israeli civilian, center, from Kibbutz Kfar Azza into the Gaza Strip on Saturday, Oct. 7, 2023. The militant Hamas rulers of the Gaza Strip carried out an unprecedented, multi-front attack on Israel at daybreak Saturday, firing thousands of rockets as dozens of Hamas fighters infiltrated the heavily fortified border in several locations by air, land, and sea and catching the country off-guard on a major holiday. (AP Photo/Hatem Ali)

Rețelele de socializare de pe Internet au fost umplute cu înregistrări video care arată luptătorii Hamas, ucigând militari și civili israelieni și conducând pe străzi civili israelieni luați ostatici.

Ministerul Palestinian al Sănătății din Fâșia Gaza a informat că 198 de persoane au fost ucise și alte peste 1.600 rănite în urma acțiunilor executate de Forțele Armate israeliene în Fâșia Gaza, ca răspuns la atacul executat de Hamas asupra Israelului.

Forțele Armate israeliene au executat mai multe acțiuni aeriene (de bombardament și lansări de rachete) asupra unor obiective ale Hamas din Fâșia Gaza.

Serviciul național medical de urgență al Israelului a informat că cel puțin 40 de persoane au fost ucise în urma atacului executat de Hamas. Spitalele din Israel trateează sute de persoane rănite în urma atacului.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a afirmat că Israelul va impune un „preț uriaș” Hamas-ului în răspunsul la atacul fără precedent executat de militanții palestinieni.

În acest context, premierul israelian a transmis cabinetului său de miniștri că principalul obiectiv al Israelului este, în prezent, eliberarea totală a zonei de militanții palestinieni și recâștigarea controlului în comunitățile din sudul Israelului care au constituit ținte ale atacului Hamas. Al doilea obiectiv este acela de a face inamicul să plătească un preț uriaș, inclusiv în Fâșia Gaza, pentru acest atac îngrozitor. De asemenea, Benjamin Netanyahu a făcut apel la populația Israelului să rămână calmă și unită pentru a reuși să îndeplinească cel mai mare obiectiv – victoria în acest război.

Cars burn after a rocket fired from the Gaza Strip hit a parking lot and a residential building in Ashkelon, southern Israel, Saturday, Oct. 7, 2023. The rockets were fired as Hamas announced a new operation against Israel. (AP Photo/Tsafrir Abayov)

Reacția SUA

Casa Albă (Administrația de la Washington / SUA) a transmis printr-un comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al SUA, Adrienne Watson, următoarele:

„Suntem alături de Guvernul și poporul Israelului și ne exprimăm condoleanțele pentru viețile israeliene pierdute în aceste atacuri.

SUA condamnă fără echivoc atacurile nejustificate ale teroriștilor Hamas asupra civililor israelieni. Nu există niciodată justificare pentru terorism.”

De asemenea, oficialul american a adăugat că Jake Sullivan, consilierul președintelui SUA pe probleme de securitate națională a discutat cu omologul său israelian, Tzachi Hanegbi, precizând că SUA și Israelul rămân în legătură strânsă.


Reacția Rusiei

Mihail Bogdanov, adjunctul ministrului rus de externe și fost ambasador al Rusiei în Israel și Egipt a declarat (pentru agenția rusă de presă TASS) că autoritățile de la Kremlin/Moscova sunt în contac cu toate părțile implicate în conflict, inclusiv cu mai multe state arabe și a solicitat demararea imediată a unui proces de pace între Israel și Hamas, în baza acordurilor existente în prezent și recunoscute internațional.

Reacția ONU

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk a solicitat (comunicat) o încetare imediată a violențelor și a făcut apel la părțile implicate în conflict dar și la statele cheie din regiune să facă eforturi pentru dezescaladarea situației în scopul evitării vărsării de sânge.

Volker Türk a precizat că este profund îngrijorat cu privire la informațiile potrivit cărora militanții Hamas au luat ostatici civili israelieni și a precizat că atacul Hamas are un impact teribil asupra civililor israelieni, menționând că civilii nu ar trebui să fie niciodată ținte ale atacurilor.

Totodată, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului a precizat că este la curent și cu faptul că, în răspuns la atacul Hamas, Forțele Armate israeliene au executat lovituri aeriene asupra unor zone dens populate din Fâșia Gaza, lovituri care s-au soldat și cu victime, inclusiv în rândul civililor și a solicitat Israelului să adopte toate măsurile necesare pentru evita producerea de victime în rândul civililor.


Situația victimelor relatată de spitale din Israel

Centrul Medical Soroka din orașul israelian Beersheba, a anunțat că tratează cel puțin 280 de victime, dintre care 60 sunt în stare gravă. Spitalul Barzilai din Ashkelon / Israel, aproape de Fâșia Gaza, a anunțat că tratează 182 de persoane rănite, inclusiv 12 în stare critică.

Liderii europeni au condamnat atacul Hamasului și și-au exprimt solidaritatea față de Israel.

Președintele Comisiei Europene (guvernul UE), Ursula von der Leyen, a scris pe rețeaua de socializare X (anterior cunoscută ca Twitter) că atacul „reprezintă terorism în cea mai dezgustătoare formă”. Ea a declarat că „Israelul are dreptul să se apere împotriva unor astfel de atacuri odioase”.

Cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat că focul cu rachete al militanților și violența în creștere „ne șochează profund” adăugând că „Germania condamnă aceste atacuri ale Hamas și este alături de Israel”.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a condamnat ferm atacurile teroriste îndreptate împotriva Israelului și și-a exprimat solidaritatea deplină față de victime, familiile și cei dragi ai acestora.

Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a declarat (postare pe rețeaua de socializare X) că guvernul Italiei condamnă atacurile asupra Israelului „cu cea mai mare fermitate” care au pus în pericol viețile oamenilor, securitatea regiunii și reluarea oricărui fel de proces politic.”

Gruparea libaneză Hezbollah (Hizb Allah – Partidul lui Allah): atacul Hamas drept sigurul răspuns al Palestinienilor la ocupașția Israelului.

Hezbollah-ul a felicitat Hamas pentru operațiune, afirmând că aceasta beneficiază de sprijin divin și garantează o victorie finală și deplină. Grupuarea islamistă libaneză a menționat că atacul reprezintă o ripostă la „crimile Israelului” și la atacurile împotriva locurilor sfinte și că „voința poporului palestinian și arma rezistenței reprezintă singura alternativă în fața ocupației”.

Totodată Hebollah a precizat că gruparea sa militară urmărește evoluția situației din Israel și Fâșia Gaza, este în contact direct cu structurile de comandă ale Hamas și evaluează împreună cursul operațiunii inițiate de Hamas.

Ministerul ucrainean de Externe: Israelul are dreptul de a se apăra

Ministerul ucrainean de Externe și-a manifestat (postare pe rețeaua de socializare X) sprijinul pentru dreptul Israelului de a se apăra și de a-și apăra poporul și a condamnat cu fermitate acțiunile teroriste împotriva Israelului, inclusiv atacurile cu rachete asupra populației civile din Ierusalim și Tel Aviv.

Distribuie