Tema aleasă pentru acest an este “Save energy”.
Potrivit organizatorilor, manifestările vor debuta duminică, 17 septembrie și se vor încheia vineri, 22 septembrie 2023.
Astfel, duminică, 17 septembrie, între orele 11.00 – 13.00 în centrul civic al orașului vor avea loc activități de educație rutieră, iar poliţiştii le vor prezenta celor prezenți laboratorul mobil de educație rutieră, din cadrul Serviciului Rutier.
De asemenea, începând cu ora 11.00, pe sectorul central al Bulevardului Dacia, cuprins între intersecția cu Strada “7 septembrie” 1485 și intersecția cu Strada “Hanul Roșu” se vor desfășura concursuri de biciclete, trotinete și mașinuțe, iar participanții vor fi premiați de către organizatori.
Atenție! Duminică, 17 septembrie, în intervalul 11.00 – 21.00, traficului rutier va fi suspendat pe sectorul de drum respectiv, iar șoferii vor fi redirecționați pe rute ocolitoare!