I.P.J. ARGEȘ – Buletin de presă din 15 septembrie 2023

Argeș Online
6 Min Read
I.P.J. ARGEȘ - Cercetări accident cu pieton

Reținut de polițiști

În ziua de 14 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovirea sau alte violențe și tâlhărie, și au reținut un bărbat de 29 de ani, din Pitești.

Din cercetări, s-a stabilit că, în ziua de 11 septembrie a.c., în timp ce se afla în locuința din comuna Bradu, bărbatul ar fi agresat fizic pe fosta concubină, iar când aceasta a încercat să ia legătura cu rudele, i-ar fi luat telefonul din mână și ar fi închis-o în casă, împotriva vionței sale, amenințând-o cu acte de violență să nu părăsească imobilul.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost legitimate 922 de persoane, au fost verificate 678 de autoturisme și au fost efectuate 481 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.

Ca urmare a abaterilor constatate în cele 24 de ore, au fost aplicate 321 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 72.500 de lei, dintre care 276 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 39 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

În cadrul abaterilor constatate în filtrele rutiere instituite, au fost reținute 19    permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Acțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești

În ziua de 14 septembrie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.

Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la modul de organizare și executare a serviciului de pază, la mai multe societăți comerciale și unități de învățământ, fiind legitimate aproape 200 de persoane și verificate aproximativ 100 de autoturtisme.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat, în total, 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.525 de lei, fiind reținute 3 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

De asemenea, s-a acționat pentru depistarea și sancționarea actelor de cerșetorie, precum și a persoanelor care practică prostituția stradală, fiind desfășurate și activități de informare şi prevenire la mai multe societăți comerciale. Cu aceeași ocazie, au fost purtate discuții și cu privire la modificările privind modificările legislative cu privire la modul de pedepsire a unor infracțiuni rutiere, precum și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv.

Exemple:

Sancționat de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 55 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Maternității, și nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric amplasat la trecerea de pietoni.

Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 60 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

Activități preventive desfășurate de polițiști

În ziua de 14 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au desfășurat activități informativ-preventive și pentru depistarea faptelor de natură contravențională prevăzute de Legea nr. 61/1991 și Legea nr. 349/2002, la școala gimnazială din Lunca Corbului.

În acest context, au fost purtate discuții în ceea ce privește prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, dar au fost prezentate și aspect privind răspunderea contravențională și penală a minorilor. Totodată, au fost aduse în discuție și riscurile consumului substanțelor cu efect psihoactiv.

TAGGED:
Distribuie