Fostul Spital de Oncologie- mistuit de flăcări

Andri
1 Min Read

În cursul nopţii, pompierii au intervenit în municipiul Pitești, strada Victoriei, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o clădire dezafectată, cunoscută în oraș.

Este vorba de fosta secţie a Oncologiei judeţene, evacuată în urmă cu peste 10 ani, după ce, în 2006, spaţiul a fost retrocedat proprietarilor (din Bucureşti), care un an mai târziu l-au vândut omului de afaceri piteştean Corin Boian. Clădirea se află în spatele sediului ITM Argeș și era de mult o ruină.

Pompierii ajunși la locul solicitării au constatat că incendiul se manifesta la nivelul acoperișului construcției, pe o suprafață de aproximativ 250 mp, în urma evenimentului degradându-se și tavanul de la la parter și primul etaj al clădirii. În urma incidentului nu au rezultat victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spații închise.

Distribuie