Fisuri și în gazoductul Nord Stream 1 care leagă Federația Rusă de Germania

Dragoș Ghiță
2 Min Read
Fisuri și în gazoductul Nord Stream 1 care leagă Federația Rusă de Germania

Purtătorul de cuvânt al Autorității Maritime (AM) suedeze, a informat (27.09.2022, declarații de presă) că AM suedeză a descoperit două fisuri și pierderi de gaze prin aceste fisuri, în gazoductul Nord Stream 1, în două locuri apropiate traversate de gazoduct situate la nord-est de Insula daneză Bornholm, unul în Zona Economică Exclusivă (ZEE) a Suediei din Marea Baltică și unul în ZEE daneză din Marea Baltică.
Purtătorul de cuvânt a precizat că AM suedeză a emis (dimineața de 27.09.2022) un avertisment pentru navele care tranzitează zona afectată de scurgerile de gaze din Nord Stream 1 și impus o zonă de interdicție a navigației în zona respectivă, în scopul preîntâmpinării vreunui incident.
Consorțiului Nord Stream AG (operatorul Nord Stream 1) a confirmat (27.09.2022) incidentul precizând că există o scădere a presiunii în ambele conducte de gaze care formează gazoductul Nord Stream 1.
Incidentele de astăzi, 27.09.2022, de la gazoductul Nord Stream 1 împreună cu incidentul din 26.09.2022, de la gazoductul Nord Stream 2 au condus la creșterea cu 5% a cotației gazelor naturale pe bursa olandeză virtuală TTF Amsterdam, prețul acestora fiind cotat în prezent la pese 180 euro pe megawatt oră.

Nota redacției: reamintim că pe 26.09.2022, Autoritatea Maritimă daneză a detectat o fisură și scurgere de gaze naturale la gazoductul Nord Stream 2, care leagă Federația Rusă de Germania. Mai multe informații primul incident sunt disponibile la link-ul https://argesonline.ro/fisura-in-gazoductul-nord-stream-2-care-leaga-federatia-rusa-de-germania/

Distribuie