Federația Rusă catalogată drept stat sponsor al terorismului de către Parlamentul European

Dragoș Ghiță
3 Min Read
Federația Rusă catalogată drept stat sponsor al terorismului de către Parlamentul European

Parlamentul European (PE) a informat (23.11.2022, comunicat) că, în urma atrocităților comise de regimul lui Vladimir PUTIN împotriva civililor ucraineni, membrii Parlamentului European au adoptat (23.11.2022, cu 494 voturi ”pentru”, 58 ”împotrivă” şi 44 abţineri)  o rezoluție prin care cataloghează Federația Rusă drept stat sponsor al terorismului.

În cadrul dezbaterii rezoluției în ședința plenară a PE la Strasbourg, membrii PE au ținut să evidențieze faptul că atacurile și atrocitățile deliberate comise de forțele ruse și susținătorii acestora împotriva civililor ucraineni, distrugerea infrastructurii civile și alte încălcări ale legislației internaționale și ale drepturilor omului reprezintă acte de teroare și crime de război, iar din aceste motive PE cataloghează F.Rusă drept stat sponsor al terorismului și stat care utilizează mijloace teroriste.

În comunicatul PE se mai precizează că, în contextul în care Uniunea Europeană nu poate cataloga, în prezent, state ca fiind state sponsor ale terorismului, PE solicită statelor membre ale UE să adopte măsuri legislative adecvate care să le permită să adauge Federația Rusă pe lista grupărilor și organizațiilor teroriste. Potrivit PE, în cazul în care astfel de măsuri legislative vor fi adoptate, s-ar putea declanșa de adoptare a unui număr mare de măsuri restrictive împotriva F.Ruse și ar avea implicații restrictive profunde în relațiile dintre UE și F.Rusă.

De asemenea, în cadrul alocuțiunilor susținute în ședința plenară a PE, membri ai PE au solicitat Consiliului UE să includă pe lista organizațiilor catalogate drept teroriste de UE și organizaţia paramilitară rusă ”Grupul Wagner”, Regimentul 141 Special Motorizat, cunoscut şi sub numele de ”Kadîroviţi”, precum şi alte grupări armate, miliţii şi susținători ai regimului de la Kremlin finanţaţi de F.Rusă.

Totodată, PE solicită UE să izoleze şi mai mult F.Rusă la nivel internaţional, inclusiv în cadrul organizaţiilor şi organismelor internaţionale din care F.Rusă face parte, organisme precum ONU, Consiliul de Securitate al ONU și altele.

Membrii PE și-au manifestat și dorința ca relaţiile diplomatice cu F.Rusă să fie reduse, contactele UE cu reprezentanţii oficiali ruşi să fie menţinute la nivelul minim absolut, iar instituţiile din UE afiliate statului rus ce răspândesc propaganda de stat în întreaga lume să fie închise şi interzise.

În contextul escaladării actelor de terorism ale Kremlinului împotriva civililor ucraineni, rezoluţia adoptată de PE solicită statelor membre să finalizeze rapid lucrările privind un al nouălea pachet de sancţiuni împotriva F.Ruse.

Eurodeputaţii mai doresc ca ţările UE să prevină, să investigheze şi să urmărească penal orice eludare a sancţiunilor existente şi, împreună cu Comisia Europeană, să ia în considerare posibile măsuri împotriva ţărilor care încearcă să ajute Rusia să eludeze măsurile restrictive puse deja în aplicare.

Distribuie