Eliminarea pensiilor speciale, amânată din nou în Senat

Andri
2 Min Read
Eliminarea pensiilor speciale

Comisia de buget-finanţe a Senatului a amânat azi, pentru a doua oară, acordarea unui aviz proiectului de lege al Guvernului care vizează reducerea cheltuielilor cu pensiile şi indemnizaţiile de serviciu, jalon inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Decizia a fost amânată pentru alte două săptămâni. Termenul de adoptare tacită în Senat este 30 martie.

Preşedintele Comisiei, senatorul PNL Nicolae Neagu, a solicitat, la fel ca la şedinţa din urmă cu două săptămâni, ca urmare a cererilor din comisie, miniştrilor Muncii şi de Finanţe să participe la dezbateri. La şedinţa de marţi a Comisiei, Ministerul Finanţelor a fost reprezentat de secretarul de stat Daniela Pescaru, care a expus prevederile din proiect care ar conduce la reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu. Senatorii USR din comisie au solicitat ministrului de Finanţe impactul bugetar al acestui proiect, dar răspunsul primit i-a nemulţumit, aceştia atrăgând atenţia că „fără reforme, România pierde bani europeni”.

Ministerul Finanţelor a precizat că pentru proiectul în cauză „nu dispune de datele necesare în vederea determinării impactului asupra cheltuielilor bugetare”.

Modificările propuse de Guvern vizează calculul pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut, stagiul de contributivitate minim fiind similar celui aplicat în sistemul public de pensii. Proiectul vizează reducerea de la 80% la 65% a nivelului pensiei, raportat la baza de calcul, pentru toate categoriile de pensii de serviciu, cu excepţia judecătorilor şi procurorilor.

Potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), 9.680 de persoane au beneficiat de pensii de serviciu în ianuarie 2023, cu 270 mai puţini decât luna anterioară, cei mai mulţi, respectiv 4.468, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.

Distribuie