Dosar penal pentru înșelăciune în cazul cabanei Capra!

Andri
2 Min Read
Dosar penal pentru înșelăciune în cazul cabanei Capra!

Polițiștii argeșeni au deschis un dosar penal pentru înșelăciune în cazul turiștilor cazați în weekend la cabana Capra. Amintim că unitatea de cazare aparține omului de afaceri Gheorghe Badea, care cerea insistent săptămâna trecută ca Transfăgărășanul să fie făcut practicabil tot timpul anului. Oamenii legii vor să afle dacă administratorul le-a adus la cunoștință celor care au făcut rezervări pentru cazare că drumul este blocat și nu au voie să circule cu mașina, dar și că intrase în vigoare cod de vreme rea. În plus, Salvamont Argeș anunțase vineri că este în vigoare o avertizare de avalanșă de gradul 4 (din 5!), traseele montane fiind închise.

Sămbătă spre duminică, 60 de turiști cazați în cabană au fost surprinși de două avalanșe, fiind nevoie de intervenția pompierilor din 4 județețe și a salvamontiștilor pentru a fi evacuați. Turiștii au ajuns la cabană trecând de km 104 al Transfăgărășanului, adică pe un drum oficial închis. Acesta se pare că a fost deszăpezit ilegal pentru a le permite accesul la unitatea de cazare.

“În continuarea verificărilor privind evenimentul care a avut loc în noaptea de 04 spre 05 februarie a.c., pe DN 7C, în zona unei unități de cazare turistică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș desfășoară cercetări într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, conform art. 244 din Codul Penal.

De asemenea, polițiștii desfășoară cercetări în vederea identificării conducătorilor autovehiculelor care au fost avariate ca urmare a producerii avalanșei, pentru eliberarea autorizațiilor de reparație auto și luarea măsurilor legale care se impun. Până în prezent, a fost stabilită identitatea persoanelor care s-au aflat la unitatea de cazare turistică, și au fost identificate 14 autovehicule, însă până la emiterea prezentei comunicări nu a fost posibilă extragerea acestora, pentru constatarea avariilor și întocmirea documentelor legale”, a transmis IPJ Argeș.

Distribuie