Directorul Complexului Energetic Oltenia a fost demis

Andri
1 Min Read
Directorul Complexului Energetic Oltenia a fost demis

Consiliul de Supraveghere din cadrul Complexului Energetic Oltenia a decis azi încetarea mandatelor a doi membri din Directoratul companiei. Cele două demiteri îi vizează pe Daniel Burlan, președinte al Directoratului Complexului  Energetic Oltenia, și Marius Negru, membru și el în Comitetul Director al CEO. Măsura a fost luată la două zile după ce schimbarea celor doi din funcție a fost cerută de ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Un camion cu doar 8 locuri, în care se aflau 25 de muncitori, s-a răsturnat, marți, 17 ianuarie, la cariera Jilț Sud, din Complexul Energetic Oltenia. În urma accidentului, trei mineri, în vârstă de 29, 38 și 48 de ani, au murit și alți 10 au fost răniți. După tragedie, directorul Daniel Burlan a declarat, la o televiziune, că nu el i-a suit pe cei 25 de oameni în camionul care s-a răsturnat- mașina nefiind omologată pentru transport persoane. Presa locală a dezvăluit că mașinile cu care erau transportați minerii aparțineau firmei afaceristului gorjean Nicolae Sarcină, nașul de cununie al directorului CEO, Daniel Burlan.

Distribuie