Consilier județean PNL, reacție tăioasă: “Dacă organizai puciuri la 28% și ne-ai adus la 14%, ai de gând să mai stai?”

Andri
4 Min Read
Consilier județean PNL

Prima ședință din acest an a Biroului Politic Județean al PNL Argeș, ținută joi seara, a fost una destul de încinsă. Consilierul județean liberal Narcis Sofianu a scris, pe un grup intern al PNL, că nu i se pare normal ca activitatea consilierilor județeni să fie analizată de Radu Perianu, prefect și secretar general al PNL Argeș, un favorit al actualului președinte al filialei.

Perianu a anunțat, în ședință, că va avea o întâlnire abia săptămâna viitoare cu președintele CJ Argeș, pesedistul Ion Mînzînă, cu doar o zi înainte de ședința CJ în care se va vota bugetul județului. În aceste condiții, acuzele că unii primari liberali au partizat cu conducerea PSD a Consiliului Județean sunt nejustificate, aceștia descurcându-se cum au putut pentru a primi fondurile de care au nevoie în comunitățile pe care le reprezintă.

Astfel, pe grupul intern de WhatsApp al CDJ al PNL Argeș, consilierul județean Narcis Sofianu a scris vineri, după ședință, că singurii capabili să evalueze corect activitarea aleșilor județeni sunt primarii, nu cei numiți în funcții pe te miri ce criterii.

”Bună dimineața ! Nu mi se pare corect ca analiza activității consilierilor județeni să fie făcută de Radu Perianu, chiar dacă doamna președinte l-a susținut pentru funcțiile de secretar și prefect.

Cei care suntem mai vechi în P.N.L. Argeș știm că bietu ‘ Radu, în trei mandate de consilier local ( din care în două a fost lider de grup ) nu a avut nici măcar un proiect de hotărâre personal.

Propun ca activitatea consilierilor județeni să fie făcută de primarii filialei, singurii care și-au asumat și au câștigat candidaturi uninominale în numele P.N.L. Argeș.

Totodată, este evident că trebuie să facem o analiză serioasă a tuturor celor numiți sau susținuți în funcții publice : să vedem cine sunt ( pe unii nu îi cunosc ), să vedem ce îi recomandă și care este implicarea lor.

Am aflat din presă că sunt unii care au fost puși în niște consilii de administrație și nu fac altceva decât să sugă pu … pu… puterea financiară a unor companii publice ( scuzați-mă că mă bâlbâi, dar sunt puțin nervos după ședința de aseară ).

La partid am ajuns să fim conduși de niște oameni care nu si-au asumat niciodată o candidatură uninominala pentru partid, sau de unii care ne-au sabotat pe unii dintre cei care ne-am asumat candidaturi în numele P.N.L, sau chiar de către unii care ne-au fost împotrivă tuturor celor care am rămas fideli P.N.L.

Până când vom analiza și activitatea domnului secretar și prefect, îmi permit o întrebare retorică : dacă organizai puciuri când aveam 28 % la alegeri și acum se aude că ne-ai adus filiala sub 14 %, ai de gând să mai stai ?!”, a scris Sofianu.

Distribuie