Chinezăria Dacia Spring și celelalte mașini electrice se scumpesc cu 8000 euro din 2024!

Andri
2 Min Read

Chinezăria denumită Dacia Spring, dar și celelalte mașini electrice comercializate de noi în România, se vor “scumpi” de la anul cu aproximativ 8000 euro. Și asta deoarece statul nu va mai subvenționa cu sume obscene achiziționarea de mașini electrice. Amintim că în România nu se produc în prezent mașini electrice,  Dacia Spring, de departe cel mai vândut model în țară, fiind “made in China”.

Astfel, Guvernul scade la jumătate finanțarea pentru fotovoltaice și reduce semnificativ tichetele pentru programul Rabla, conform „ordonanței trenuleț” publicate de Ministerul Finanțelor. Cea mai mare scădere este pentru programul Rabla Plus, unde subvenția scade de la 10.000 de euro la 2.000 de euro.

Coform ordonanței, „în anul 2024, cuantumul ecotichetului acordat prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020 – 2024 este în sumă maximă de 10.000 lei”. „În anul 2024, cuantumul primei de casare acordate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024 este în sumă de maxim 3.500 lei pentru achiziţionarea unei motociclete noi sau a unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat, respectiv 5.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate. Prima de casare se acordă numai în cazul în care beneficiarul deține în proprietate autovehicolul uzat pentru o perioadă mai mare de 3 ani”, se arată în text.

De asemenea, subvențiile pentru panouri fotovoltaice se înjumătățesc. „În anul 2024, finanțarea care se acordă prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională este în sumă de 10.000 lei/ solicitant”, se arată în ordonanță.

Distribuie