CCR: O nouă amânare pe legea cumulului pensiei cu salariul

Andri
1 Min Read
CCR: Legea pensiilor de serviciu e constituțională. Dar se întoarce oricum la Parlament!

Curtea Constituţională a amânat, joi, pentru a doua oară o decizie privind legea cumulului pensie-salariu la stat, pentru data de 3 octombrie. Prima amânare, în acest caz, a fost decisă pe 26 iulie.

ÎCCJ a sesizat, în 29 iunie, Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul.

Ambele legi au trecut în 28 iunie de votul în Parlament, fiind în faza de control al constituţionalităţii, înainte de a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Potrivit legii, bugetarilor le va fi interzis să mai cumuleze salariul cu pensia. Practic, cei care cumulează cele două drepturi vor avea 30 de zile calendaristice să opteze pentru unul singur. Proiectul mai prevedea inițial și introducerea opțiunii de a lucra până la 70 de ani, atât la stat, cât și la privat, însă măsura a fost eliminată de deputați.

Distribuie