CCR: Legea pensiilor de serviciu e constituțională. Dar se întoarce oricum la Parlament!

Andri
2 Min Read
CCR: Legea pensiilor de serviciu e constituțională. Dar se întoarce oricum la Parlament!

Curtea Constituţională a discutat, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Judecătorii CCR au decis că legea este constituțională în ansamblul ei, dar are și articole care încalcă Constituția. CCR a luat practic partea magistraților, care sufereau pierderi minore de pe urma legii. De altfel, pensiile speciale ale magistraților sunt cele mai mari- iar CCR a refuzat sistematic ca statul să se atingă de ele.

În aceste condiții, legea se va întoarce la Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de șeful CCR, judecătorul Marian Enache- care este și fost parlamentar.

Cel mai probabi, parlamentarii vor fi chemați din vacanță să opereze modificările.

Pe 29 iunie, ÎCCJ a anunţat că a decis să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu, dar şi a legii privind cumulul pensiei cu salariul. Ambele legi au trecut în 28 iunie de Parlament, fiind în faza de control al constituţionalităţii, înainte de a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Sesizarea ÎCCJ pe legea care interzice cumulul pensiei cu salariul va fi discutată de către CCR pe 21 septembrie.

Distribuie