CCR își bate joc de PNRR: A amânat legea pensiilor speciale!

Andri
1 Min Read
CCR își bate joc de PNRR: A amânat legea pensiilor speciale!

Curtea Constituţională a discutat miercuri sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările aduse legii privind pensiile de serviciu, dar şi în legătură cu legea privind cumulul pensiei cu salariul.

Judecătorii Curții Constituționale au decis să amâne dezbaterile pe Legea pensiilor speciale pentru data de 2 august. De asemenea, discuțiile pe Legea cumulului pensiei cu salariul au fost amânate pentru 21 septembrie.

Motivul amânării îl reprezintă ”necesitatea unor lămuriri suplimentare”.

Amintim că legea pensiilor speciale reprezintă un jalon pentru obținerea fondurilor prin PNRR, în acest moment atragerea lor fiind în aer!

ÎCCJ a sesizat, în 29 iunie, Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul.

Ambele legi au trecut în 28 iunie de Parlament, fiind în faza de control al constituţionalităţii, înainte de a fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Distribuie