Atac cu rachete lansat de militanții kurzi din Siria împotriva Turciei

Dragoș Ghiță
2 Min Read
Atac cu rachete lansat de militanții kurzi din Siria împotriva Turciei

Guvernatorul județului turc Gaziantep (situat la granița cu Siria), Davut GUL, a informat (21.11.2022) că militanți kurzi din cadrul Unităților de Apărare a Poporului (YPG) din nordul Siriei au lansat (21.11.2022) un atac cu rachete asupra teritoriului turc, ca răspuns la operațiunea aeriană militară executată (19-20.11.2022) de Forțele Armate turce împotriva unor ținte ale militanților kurzi din nordul Siriei și nordul Irakului.

Davut GUL a precizat că, în urma atacului lansat de militanții YPG de undeva din regiunea Kobani (nordul Siriei, regiune controlată de YPG), cinci rachete au lovit o școală, două case și un camion din districtul Karkamis (de la granița dintre Turcia și Siria) / județul Gaziantep / Turcia.

La rândul său, ministrul turc de interne, Suleyman SOYLU, a informat (21.11.2022) că trei persoane au fost ucise și alte trei rănite în urma atacului cu rachete executat de militanții YPG.

Ministerul Apărării (M.Ap.) turc a informat (21.11.2022, comunicat) că Forțele Armate turce vor răspunde atacului executat de YPG împotriva Turciei, iar președintele turc,  Recep Tayyip Erdogan, a declarat (21.11.2022, la întoarcerea sa din Qatar) că răspunsul militar al Turciei la acest atac nu se va limita doar la acțiuni aeriene, precizând că M.Ap. turc și Statul Major General al Forțelor Armate turce desfășoară, în prezent, consultări pentru a stabili câți militari și câtă tehnică de luptă din cadrul Forțelor Terestre turce vor fi angajate în răspunsul la sol al Turciei împotriva agresiunii YPG.

Nota redacției: reamintim că Forțele Armate turce au lansat (noaptea de 19/20.11.2022) operațiunea aeriană militară Gheare-Sabie, asupra unor poziții ale militanților kurzi din nordul Irakului și nordul Siriei, ca răspuns la atacul terorist din 13.11.2022 din Turcia. Militanții YPG au negat, însă, orice implicare în atacul terorist.

Distribuie