ANM: Vin ninsorile și gerul!

Andri
1 Min Read

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o nouă informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă după-amiaza în majoritatea regiunilor.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 19 ianuarie, ora 10:00 – 20 ianuarie, ora 17:00, temporar vor fi precipitaţii în toate regiunile, iar în Muntenia şi în zona Carpaţilor Orientali, local acestea vor fi moderate cantitativ, unde se vor acumula 10 – 15 l/mp şi izolat peste 20 l/mp.

De asemenea, vor fi ploi, care se vor transforma în ninsoare, din după-amiaza zilei de vineri (19 ianuarie), în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în nordul Moldovei, iar noaptea şi în restul teritoriului. Se va depune strat de zăpadă.

Potrivit meteorologilor, sâmbătă (20 ianuarie) va continua să ningă în Oltenia, Muntenia şi în Dobrogea, dar în general slab cantitativ. Temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40 – 50 km/h, ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea scăzută.

ANM precizează că vremea se va răci semnificativ, vineri, în jumătatea de nord a ţării, iar sâmbătă şi în restul zonelor.

Distribuie