ANM: Avertizări de viscol și ninsori până duminică dimineața

Andri
2 Min Read

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ şi viscol, ce vor cuprinde, treptat, până duminică, trei sferturi din ţară.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 noiembrie, ora 20:00 – 18 noiembrie, ora 8:00, va fi în vigoare un Cod galben vânt, ninsori şi viscol în zona Munţilor Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Astfel, în acest perimetre va ninge local însemnat cantitativ (15 – 20 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă, iar mai ales în zona înaltă vântul va atinge viteze de peste 60 – 70 km/h şi vor fi perioade cu viscol şi vizibilitate scăzută.

În judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 60 km/h. Vor fi ninsori şi în restul zonei montane, iar în dimineaţa zilei de sâmbătă (18 noiembrie) în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei vor fi predominant ninsori.

De asemenea, un al doilea Cod galben de vreme rea va fi valabil în intervalul 18 noiembrie, ora 8:00 – 19 noiembrie, ora 10:00, în jumătatea estică a teritoriului şi la munte, unde vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, local de 25 – 35 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte şi predominant ninsori în cea mai mare parte a Moldovei şi în sud-estul Transilvaniei unde se va depune strat de zăpadă, local consistent.

În Dobrogea şi în Muntenia vor fi ploi şi trecător, în noaptea de sâmbătă spre duminică (18/19 noiembrie), pe arii restrânse lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul şi sud-estul teritoriului cu viteze de 55 – 65 km/h. În Subcarpaţii Moldovei şi de Curbură, precum şi la munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăşi 60 – 80 km/h. Pe parcursul zilei de duminică vântul va continua să aibă intensificări în sud-estul ţării şi la munte.

Distribuie