Alina Gorghiu: “Comasarea alegerilor e perfect constituțională”

Andri
3 Min Read
Alina Gorghiu: “Comasarea alegerilor e perfect constituțională”

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, susţine că o eventuală comasare a alegerilor de anul viitor este perfect constituţională, potrivit Agerpres. Gorghiu consideră că eventuale modificări ale legislaţiei care să permită comasarea alegerilor ar putea fi făcute până la sfârşitul actualei sesiuni legislative.

„Este perfect constituţional scenariul ca aceste alegeri să poată fi comasate.  Conform Constituţiei, doar alegerile parlamentare au termen fix. Cu privire la restul alegerilor, termenele sunt în legi aflate în vigoare. Analiza pe care colegii din PNL cu pregătire în domeniul juridic au făcut-o este una care înlătură această temere pe care am auzit-o în spaţiu public, şi anume că posibilitatea de a comanda alegerile nu ar fi una reală din pricina aspectelor legate de neconstituţionalitate. Există argumente de natură juridică şi constituţională pentru comasarea legilor, există argumente care ţin de ce şi doreşte populaţia din România. Analiza noastră sociologică arată că mare parte din populaţia României îşi doreşte o legitimare serioasă a aleşilor şi nu exclud deloc ideea de comasare. Rămâne să vedem care va fi voinţa liderilor din coaliţie”, a afirmat ea, marţi, la Senat.

Potrivit lui Gorghiu, există formule de comasare care respectă jurisprudenţa CCR, respectă Constituţia şi deciziile Comisiei de la Veneţia cu privire la acest aspect.

„Sunt mai multe scenarii pe care le putem lua în calcul. Trebuie să pornim un pic altfel, nu de la ce îşi doreşte PNL, ci de la interesul public. Dacă îţi doreşti o administraţie funcţională în 2024 şi nu un blocaj total la nivel de instituţii publice, dacă doreşti ca populaţia să nu fie obosită aproape un an de zile cu campanii electorale, dacă îţi doreşti o prezenţă semnificativă la vot care să legitimeze aleşii de orice natură ar fi, atunci cred că această temă ar trebui să fie foarte serios discutată. Nu mai avem mult timp, pentru că una din prevederile deciziilor Comisiei de la Veneţia spune că modificările trebuie făcute cu cel puţin un an înainte de producerea exerciţiului electoral”, a adăugat Alina Gorghiu.

Distribuie