Acțiune de salvare cu toți salvamontiștii din Argeș

Andri
1 Min Read
Acțiune de salvare cu toți salvamontiștii din Argeș

Nu mai puțin de 22 de salvatori montani din cadrul Salvamont Argeș au depus eforturi într-o intervenție maraton de salvare a unui bărbat căzut duminică în zona Viștea Mare -Moldoveanu din masivul Făgăraș. Acțiunea s-a desfășurat pe cale terestra, întrucât condițiile meteo au făcut imposibilă intervenția elicopterului SMURD la locul accidentului.

Aproximativ 20 de ore, în mare parte pe timpul nopții, toți salvatorii montani ai Salvamont Argeș au luptat cu altitudinea, vântul, ploaia, condițiile de vizibilitatea extrem de redusă din cauza ceții și au reușit să recupereze victima pe care au transportat-o la o ambulanță. Bărbatul este constient, cooperant, stare generală bună, are o fractura de gleznă și multiple contuzii. Operațiunea a durat toată noaptea până în această dimineață, în jurul orei 6,30, când victima a fost predată conștientă către un echipaj de ambulanță SMURD. Bărbatul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Distribuie